Informații generale
Confidențialitatea datelor dumneavoastră cu caracter personal este una dintre preocupările principale ale DEV OPLA S.R.L., cu sediul în Str. Carmen Silva nr. 9, Sfântu Gheorghe, județul Covasna, în calitate de operator de date. În conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 679 din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, DEV OPLA SRL prelucrează datele cu caracter personal cu respectarea principiilor menționate mai jos, în scopuri legitime. Prelucrarea datelor se desfășoară cu respectarea cerințelor legale și în condiții care asigură securitatea, confidențialitatea și respectarea drepturilor persoanelor vizate. Această politică de confidențialitate descrie modul în care sunt colectate și utilizate datele dumneavoastră cu caracter personal atunci când folosiți site-ul https://dev-opla.com, furnizat de DEV OPLA SRL. Această politică vă ajută să înțelegeți ce tip de date colectăm despre dumneavoastră, de ce le colectăm și cum le folosim. Vă rugăm să acordați câteva momente pentru a o citi cu atenție. Pentru orice întrebări, ne puteți contacta la datele de la finalul documentului.
Tipul datelor prelucrate
DEV OPLA SRL prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal pe care le furnizați direct în contextul utilizării site-ului https://dev-opla.com, cum ar fi datele introduse în secțiunea de contact, în măsura în care decideți să luați legătura cu noi în acest mod. Pentru accesarea paginii https://dev-opla.com/contact este necesară solicitarea unor date cu caracter personal, precum numele, adresa de e-mail și numărul de telefon, în scopul procesării solicitărilor sau acordării de asistență. Temeiul legal al colectării acestor date este interesul nostru legitim (Art. 6 alin. (1) lit. f GDPR), de a asigura cea mai bună calitate a serviciilor, sau colectarea necesară pentru procesul de ofertare, conform legislației comerciale în vigoare (Art. 6 alin. (1) lit. c GDPR). DEV OPLA SRL tratează aceste date în deplină confidențialitate, cu respectarea prevederilor legale privind protecția datelor. Datele nu vor fi divulgate altor terți fără acordul dumneavoastră, cu excepția cazurilor în care este necesar pentru încheierea și executarea contractului, procesarea cererii sau oferirea asistenței, ori în caz de obligație legală.
Măsurarea traficului (Google Analytics)
Cu consimțământul dumneavoastră, exprimat prin bannerul de cookie-uri, site-ul folosește Google Analytics, un serviciu furnizat de Google Ireland Limited, pentru a măsura modul în care este utilizat site-ul: ce pagini sunt vizitate, de pe ce tip de dispozitiv și cât timp. Datele sunt agregate și nu ne permit să vă identificăm ca persoană. Temeiul legal al acestei prelucrări este consimțământul (art. 6 alin. (1) lit. a GDPR); înainte să apăsați Accept în banner, nu se colectează niciun fel de date de analiză. Vă puteți retrage consimțământul oricând, folosind butonul din pagina Politica de cookie-uri, unde sunt enumerate și cookie-urile de analiză. Google poate prelucra aceste date pe servere din afara Uniunii Europene; astfel de transferuri sunt acoperite de cadrul EU-U.S. Data Privacy Framework, în care Google este certificată.
Scopul prelucrării datelor cu caracter personal
Prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează în scopuri bine definite, explicite și legitime, adecvate, pertinente și care nu exced scopului colectării și prelucrării ulterioare. Orice prelucrare, cu excepția celor care vizează categoriile menționate în Regulamentul 679/2016 și alte date prevăzute de acte normative, se face cu consimțământul persoanei vizate. La accesarea paginii de contact, https://dev-opla.com/contact, datele furnizate sunt voluntare, iar refuzul de a le furniza nu are consecințe negative pentru dumneavoastră. Prelucrarea în acest scop se bazează pe interesul legitim al DEV OPLA SRL de a asigura funcționarea corectă a site-ului și îmbunătățirea permanentă a experienței vizitatorilor, inclusiv prin rezolvarea comentariilor, întrebărilor sau reclamațiilor trimise prin formularul de contact.
Durata de stocare și ștergerea datelor cu caracter personal
Datele persoanei vizate sunt șterse sau blocate de îndată ce scopul stocării dispare. În plus, o astfel de stocare poate avea loc dacă este prevăzută de legiuitorul național sau european, prin regulamente, legi și alte reglementări UE aplicabile operatorului. Blocarea sau ștergerea datelor se face și la încheierea perioadei de stocare menționate, cu excepția cazurilor în care stocarea este necesară pentru încheierea sau executarea unui contract.
Securitatea datelor
DEV OPLA SRL depune eforturi rezonabile din punct de vedere tehnic pentru a preveni accesul neautorizat la datele dumneavoastră cu caracter personal, utilizarea neautorizată sau falsificarea acestora și pentru a minimiza riscurile. Totuși, trebuie menționat că furnizarea de date cu caracter personal prin internet implică întotdeauna anumite riscuri și, în prezent, nu există niciun sistem informatic complet sigur împotriva posibilei manipulări sau sabotaje.
Furnizarea datelor cu caracter personal
În vederea îndeplinirii scopurilor prelucrării, DEV OPLA SRL poate dezvălui datele dumneavoastră către terți sau entități publice în următoarele cazuri:
- pentru administrarea site-ului https://dev-opla.com
- când dezvăluirea datelor cu caracter personal este prevăzută de lege și doar în condițiile respectării acesteia
Drepturile persoanelor care au furnizat date cu caracter personal
Conform legislației în vigoare, în calitate de persoană vizată, beneficiați de următoarele drepturi:
- dreptul la informare, respectiv dreptul de a primi detalii despre activitățile de prelucrare desfășurate de DEV OPLA SRL, conform celor descrise în prezentul document,
- dreptul de acces la date, respectiv dreptul de a obține confirmarea din partea DEV OPLA SRL cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, precum și detalii despre activitățile de prelucrare (modul, scopul, destinatarii sau categoriile de destinatari etc.),
- dreptul la rectificare, respectiv dreptul de a obține corectarea, fără întârzieri nejustificate, a datelor inexacte sau nejustificate, precum și completarea datelor incomplete. Corectarea sau completarea va fi comunicată persoanei vizate, cu excepția cazurilor în care acest lucru se dovedește imposibil sau presupune eforturi disproporționate,
- dreptul la ștergerea datelor, fără întârziere nejustificată („dreptul de a fi uitat"), dacă se aplică unul dintre motivele prevăzute de lege: datele nu mai sunt necesare scopului, consimțământul a fost retras și nu există alt temei legal, persoana se opune și nu există motive legitime care să prevaleze, datele au fost prelucrate ilegal, trebuie șterse pentru a respecta o obligație legală, ori au fost colectate în legătură cu furnizarea de servicii ale societății informaționale conform legii,
- dreptul la restricționarea prelucrării, în măsura în care (i) persoana contestă exactitatea datelor, pentru o perioadă care ne permite verificarea, (ii) prelucrarea este ilegală și persoana se opune ștergerii, solicitând restricționarea utilizării, (iii) operatorul nu mai are nevoie de date pentru scopul prelucrării, dar persoana le solicită pentru stabilirea, exercitarea sau apărarea unui drept în justiție, ori (iv) persoana s-a opus prelucrării pe durata verificării dacă drepturile legitime ale operatorului prevalează,
- dreptul la portabilitatea datelor, respectiv (i) dreptul de a primi datele cu caracter personal într-un format structurat, utilizat în mod curent și ușor de citit, precum și (ii) dreptul ca aceste date să fie transmise de DEV OPLA SRL către alt operator, în măsura în care condițiile legale sunt îndeplinite,
- dreptul de a se opune în orice moment, gratuit și fără justificare, prelucrării datelor care o privesc,
- dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale automatizate, respectiv dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrare automatizată, inclusiv crearea de profiluri, care produce efecte juridice sau o afectează în mod similar,
- dreptul de a se adresa Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal sau instanțelor competente, în măsura în care considerați necesar.
Pentru orice întrebări suplimentare despre modul în care sunt prelucrate datele și pentru exercitarea drepturilor menționate, vă rugăm să ne contactați la adresa office@dev-opla.com.